rugby

Sănătatea copiilor – nu mai există alte probleme în afară de COVID 19?

SPORT

Trăim niște zile pe care majoritatea dintre noi nici măcar nu și le închipuiau. Am ajuns să renunțăm la tot ceea ce făceam cu drag, să ne privim prietenii cu suspiciune și să ne ferim de oamenii din jur de parcă ne sunt dușmani. Suntem suspicioși legat de oricine și orice, iar toate acestea pentru a ne proteja sănătatea care fără doar și poate este mai presus de orice.

Tipuri de postură deficitară – Sursa foto

Nu voi căuta vinovați și cauze care ne-au adus în această situație pentru că societatea noastră nu are nevoie de încă un ”expert medical”. Nu doresc să dau sfaturi pentru că nici asta nu este de competența mea, iar dacă cineva crede că o lume întreagă își îngroapă economia ca anumite persoane (prestabilite) să se îmbogățească sau să ni se implanteze cu termoscanerele de la magazine chipuri citite de tehnologia 5G… acest articol nu este pentru acele persoane.

Acest articol este pentru persoanele care se protejează de COVID 19 dar încă mai cred și în alte probleme medicale. Acest articol este pentru persoanele care își fac griji pentru sănătatea mentală și fizică a copiilor care nu mai au activități, copii pe care majoritatea părinților și profesorilor îi certau dacă își petreceau timpul jucându-se pe calculator sau telefon pentru că le afectează sănătatea, dar acum sunt obligați să stea 4 – 5 ore zilnic online + încă 2 – 3 ore de studiu…

Da! Prea mult timp petrecut folosind orice fel de dispozitiv afectează sănătatea mentală și fizică. Vedem de prea multe ori copii de la vârste fragede cu probleme de postură (voi detalia într-un articol viitor aceste probleme ale copiilor), cu dificultăți de adaptare și socializare. Lipsa socializării face ca mulți copii (și adulți) să fie în dificultate când trebuie să poarte un dialog, iar vorbitul în public este o adevărată provocare din păcate. Potrivit unui studiu al INS din 2015, 1 copil din 4 (25%!!!) la categoria 7 – 9 ani are probleme cu greutatea, iar Federația Mondială a Obezității estimează că, în lipsa unor măsuri drastice de prevenție și tratament, până în anul 2030, în țara noastră, aproape 500.000 de copii cu vârste între 5 – 19 ani vor suferi de obezitate.

Din păcate nu copiii, părinții și nici profesorii nu sunt de vină pentru un sistem de învățământ bolnav, care în 30 de ani nu a reușit să ofere condiții optime pentru studiu, astfel ca toți copiii să poată frecventa școala în siguranță în această perioadă. Poate acesta va fi un re-start și vor fi construite mai multe școli și grădinițe pentru a nu mai fi în situația în care peste 30 de copii să stea îngrămădiți într-o sală de clasă.

Sport în pandemie

Chiar dacă antrenamentele la Rugby Cluj Junior nu se desfășoară ca anul trecut, iar turneele sunt niște vise care nu știm când vor devenii realitate, continuăm activitatea fizică, fără contact, de care avem atât de multă nevoie. Sport înseamnă mișcare, sănătate și destindere, dar din păcate nici la televizor nu mai avem parte de îndemnul ”Minim 30 de minute de sport / activități fizice zilnic”.

Pentru a putea să ne continuăm activitatea, toți participanții la antrenamente respectă toate recomandările Guvernului României, Municipiului Cluj-Napoca și a Federației Române de Rugby în vigoare, astfel:

  1. Purtăm masca de protecție pe tot parcursul drumului de acasă până la antrenament.
  2. Toți copiii care participă la antrenamente trebuie să fie într-o stare optimă de sănătate. Dacă copiii prezintă temperatură peste 37 grade, dureri de cap, frisoane, simptome ale unei răceli ori gripe sunt rugați să stea acasă.
  3. Măsurăm temperatura fiecărui copil în momentul în care acesta ajunge la teren. Copiii cu temperatura peste 37 grade vor fi opriți din a face sport la acel antrenament.
  4. Ne dezinfectăm pe mâini la începutul antrenamentului și la fiecare pauză de apă.
  5. Dezinfectăm baloanele la începutul ședinței de sport și în fiecare pauză de apă.
  6. Nu folosim accesorii cu care să intre în contact mai mulți copii.
  7. Nu facem antrenamente sau exerciții care să presupună contactul între copii.
  8. Am programat 2 ședințe de sport în fiecare zi de antrenament (luni, miercuri și vineri), de la ora 15.30 și de la 17.00, iar la fiecare antrenament copiii sunt împărțiți în două grupe. De fiecare grupă se ocupă un antrenor.
  9. Facem mai mult sport individual: tehnică individuală, exerciții de forță și rezistență, coordonare și îndemânare.

Ne vom adapta oricărei situații, vom face antrenamente individual cu fiecare copil dacă situația o va cere, dar nu vom abandona copiii în lupta pentru sănătate!

Dacă vrei să faci și tu parte din echipa noastră te așteptăm la antrenamente*!

*vom avea nevoie de adeverință medicală de la medicul de familie cu specificația ”Apt pentru sport”.

Citește și Imunitatea specifică și cea nespecifică – aliații stării de sănătate

No Responses

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Comentarii recente
      Arhive

      +40 0741 230 291